Un polonic de cuvinte. La pachet, vă rog!

Pe Carol numărul 13 e linişte mereu. Nu ştiu de ce ar ocoli cineva o stradă atât de mişto. Fiecare pas mă face să îmi doresc să mă opresc şi să ascult ecoul câinilor din depărtare, să privesc în fiecare colţ al străzii neatins de vechiul regim, să privesc clădirile astea uitate de comunism, părăsite. Clădirile astea... care au văzut şi au auzit atâtea. Clădirile astea au multe de spus. Îmi fac timp să le ascult.

Pe Carol numărul 13 liniştea apăsătoare şi ecoul îmi controlează fiecare pas. Strada care dă viaţă imaginaţiei şi mă lasă să-mi descarc orice gând. Aici te-am întâlnit pe tine. Numărai pietre. Era dimineaţă şi numărai. A doua zi erai tot acolo, numărând. Azi probabil mă aştepţi numărând.

Pe Carol numărul 13 am văzut o bancă de lemn de stejar, pe jumătate vopsită. Acolo, într-una din zilele trecute, o doamnă  de vreo 97 de ani separa fasole. Fasole în trei culori. M-am oprit în dreptul ei. Erau trei grămezi uriaşe de fasole. Fasola albă, negră şi roşie. Deodată doamna le amestecă într-un sac, apoi începe să le aleagă din nou. Mi s-a părut ciudat. N-am înţeles de ce face asta. N-am înţeles de ce le-a amestecat după ce le-a ales atâta timp. 

M-a văzut nedumerit, a oftat prelung şi mi-a spus:

- Le separ şi le amestec de câteva zile... Aşa trece timpul mai repede... mai uşor...

Pe Carol numărul 13 timpul s-a oprit. Am privit amar în spatele meu. Tu numărai pietre. Nu ştiam ce să spun. M-am oprit la primul magazin:

- Un polonic de cuvinte. La pachet, vă rog!