Nu a plouat de mult pe aici...

Dacă te gândeşti că se poate mai bine de atât, ei bine nu se poate. De ce? Pur şi simplu. Nu a mai plouat de mult pe aici. A uitat. A trecut de câteva ori şi a uitat. Cine? Păi cum cine? Ploaia a uitat să plouă. Nu ţi-e clar?

Chiar mă gândeam de dimineaţă cum ar fi să mă uite iar. Să treacă pe lângă mine, să se facă că nu mă vede şi să mă uite. Urât. Mai degrabă să plouă decât să se întâmple aşa. Mai bine să plouă decât să mă uite. Vreau să mă plouă, să mă simtă. Dar a uitat să plouă. Nu a plouat de mult pe aici.

Ca şi cum aş insista eu sau aş ţine morţiş să o văd. Nu. Nici pe departe. Eu nu vreau să vină obligată, nu vreau să se simtă constrânsă de mine, de chemarea mea. Nu. Vreau să vine ea. Pur şi simplu. Să-şi amintească de mine. Să-şi amintească că azi e mai. E mult prea soare şi vreau să plouă. Nu vreau să mă uite. Nu azi. 

Mult mai bine să plouă decât să mă uite. Chiar vreau să plouă, să o simt. Dar a uitat să plouă, căci n-a plouat de mult pe aici...