![]() |
O îmbrăcăminte pentru şemineu |
Suntem tot mai atenţi. Ne place des să schimbăm îmbrăcămintea, iar uneori pierdem destul de multe minute preţioase în oglindă, deoarece nu ştim exact cu ce să ne îmbrăcăm. Dacă nu e acea cămaşă potrivită cu acei pantaloni, dacă blugii nu merg bine cu acel tricou ş.a.m.d.
Ei bine, maică-mea are o altă pasiune, pe care pe mine mă cam enervează uneori. Îi place să schimbe câte ceva în locuinţă. Dacă nu îşi achiziţionează ceva nou, măcar începe să mute lucrurile ca să creeze un alt ambient şi să ne pară că totul este mai primitor. Îi place, ca din când în când, să schimbe lucrurile de prin casă, aşadar începe să cumpere mobilă nouă, să cheme zugravi care să dea o altă culoare pereţilor etc. Însă, dacă ar avea un şemineu într-o cameră din locuinţă ce ar face maică-mea cu el, oare l-ar schimba şi pe dânsul?
Ei bine, dacă ar avea un buget destul de mare, sigur l-ar schimba, însă ar putea opta, foarte bine, pentru o îmbrăcăminte specială pentru şemineu, care să se potrivească cu noul decor al camerei sau, de ce nu, cu sărbătoarea de sezon. Va găsi o varietate de îmbrăcăminţi pentru şemineele, de la clasice, până la contemporane.
Noul aspect pe care îl va căpăta şemineul nu numai că îl va face pe acesta să fie mai estetic, însă va înfrumuseţa şi camera. Pentru mai multe informaţii despre şeminee, vizitaţi site-ul firmei Fedo.
M-a cam luat valul. Adevărul e că visez la un şemineu. Aş învăţa cu drag pentru bacalaureat în faţa unui şemineu. Ce zici? Ar fi o idee bună pentru maică-mea?